 |
CINE SUNTEM
PARINTELE NOSTRU
CE FACEM
Corul
Cateheza
Tabere crestine
SARBATORI
Pastele
Craciunul
|
|
|
Corul "PRIETENII MIRELUI"
Înfiinţat încă din vremea dictaturii corul nostru mixt (la patru voci) alcătuit mai
ales din tineri are o vechime de aproape 20 de ani. La început cântam cu precădere colinde de Crăciun
pe la căminele studenţeşti din Tudor şi Puşkin şi pe la unele familii pentru a crea o atmosferă sărbătorească
, în ciuda interdicţiilor comuniste. Mai cântam prin staţiile de tramvai mai aglomerate, prin tramvaie,
prin marile magazine ca nişte locuri strategice pentru a încuraja lumea timorată, căci la sărbători, oamenii
erau lipsiţi de bucurie.
În 1988, cu un an înainte de Revoluţie, am fost încercuiţi de securitate într-un careu
în timp ce colindam printre căminele studenţeşti din Tudor şi apoi hărţuiţi
şi ameninţaţi şi escortaţi chiar de farurile maşinilor securităţii, pentru a renunţa la colind.
Era frumos căci tinerii corului de atunci, căpătaseră îndrăzneală şi nu renunţau
cu una cu două. A doua zi părintele Viorel a fost chemat şi anchetat de securitate pentru că fusese
cu noi. Pe vremea aceea mai făceau treaba aceasta şi mai îndrăzneau doar unii neoprotestanţi
. Dintre ortodocşi, corul nostru era singurul. Mai mergeam cu corul şi pe la unele nunţi din Oastea Domnului.
După Revoluţie, după ce părintele a terminat cu surghiunul de 6 ani şi jumătate
de la Epureni şi a venit cu parohia în Iaşi, corul nostru a luat amploare odată cu întemeirea
unei puternice mişcări creştine din cadrul Bisericii ortodoxe CURELARI (Pogorârea Duhului Sfânt),
cor care va avea un rol foarte important în această mişcare de redeşteptare creştină
a Iaşului, chiar şi printre intelectuali (Casa Pogor, Muzeul Vasile Alecsandri, Palatul Culturii, etc.),
prin muzică ajungând mai uşor mesajul creştin la inima tuturor. Pentru aceasta a fost nevoie să ne impunem
multă rigoare spre a atinge un înalt nivel artistic de interpretare a repertoriului, lucru pe care ni l-am putut
permite datorită fiului părintelui, George Dumitriu, asistent la Academia de Muzică, care este foarte pretenţios.
Corul nostru are un repertoriu foarte variat: sonetul RĂSAI şi RUGĂCIUNEA lui Eminescu, ALELUIA
lui Händel, un fragment din CREAŢIUNEA lui Vivaldi, Lucian Dumitriu: HRISTOS S-A-NTRUPAT, NOAPTE MINUNATĂ
şi OBICEI ROMAN, Gheorghiu: CRUCE ALBĂ DE MESATEACĂN, Vasile Alecsandri: FLORIILE, Pluguşorul de
pr. Chirica, E ZIUA ÎNVIERII de pr. Sacerdoţeanu şi ZIUA ÎNVIERII, după Dimitrie Suceveanu,
un mozaic de muzică sacră pentru toţi iubitorii de mister şi de frumos, depăşind orice
conformism.
Printre corişti există şi un grup de tineri care cântă acompaniaţi de chitară,
melodii inedite cu specific tineresc sub îndrumarea Marianei Ursache, o tînără din grup cu multă
sensibilitate.
|