 |
CINE SUNTEM
PARINTELE NOSTRU
CE FACEM
†Corul
†Cateheza
†Tabere crestine
SARBATORI
†Pastele
†Craciunul
|
|
|
Sunt strângerile noastre din fiecare duminică după amiază, din cadrul bisericii, în
care: ne rugăm, cântăm, predicăm, recităm versuri, prezentăm scenete din Actele Martirice
, dialogăm, se dezbat probleme spirituale, se lămuresc lucrurile neclare, se citesc pagini frumoase din autori creştini universali, îndreptăm ceea ce este în dezacord cu mesajul creştin, orientăm
pe cei dezorientaţi, ne şi mustrăm unii pe alţii; în felul acesta fiind viu şi prezent
printre noi Duhul profetic, care trebuie să caracterizeze orice comunitate creştină autentică după cum
ne spun prof. SAVA AGURIDIS din Grecia şi pr. V.MIHOC în Ortodoxia sub presiunea Istoriei.
Asfel, discutând şi abordând tot felul de probleme ce ne frământă în lumina Evangheliei
, dificultăţile şi eşecurile pe care le avem, bucuriile şi descoperirile pe care le facem,
mărturisindu-le celor de faţă cum făceau primii creştini, ne ajutăm unii pe alţii
în călătoria spre patria cerească.
Mai concret, noi am descoperit cu ocazia acestor dezbateri adevărata pocăinţă, reconvertirea,
reîncreştinarea, urmarea căii înguste, zidirea casei sufletului pe stâncă, căinţa
şi rugăciunea cât ma deasă, importanţa rugăciunii scurte, cetatea lui Dumnezeu, cântarea
creştină şi instrumentală, ce înseamnă nobleţa de a fi ortodox, importanţa
relaţiei dintre creştini şi dintre noi şi Dumnezeu, valoarea adevăratului ecumenism (există
un ecumenism fals care se practică), importanţa identificării cu Hristos (KIERKEGAARD), a vieţii
trăită în stil apostolic (EVDOKIMOV), a unei viziuni parusiale, a unui creştinism autentic,
imporaţa de a fi martor şi ambasador al lui Hristos, de a lăsa Duhul profetic să lucreze, de a
şti că sfinţenia e şi un reflex al transcendentului, a-ţi da seama că biserica din
ziua de azi se confundă cu structurile seculare ale lumii, că creştinismul este un mod de viaţă
şi nu o doctrină, cum caută Biserica Instituţie să ne convingă, că trebuie să
practicăm un creştinism apostolic, misionar, nu pasiv, că Teologia speculativă are o valoare
relativă, că creştinismul de azi nu mai are calitatea de ferment, că actualul creştinism suferă
de autosufiecienţă şi comoditate, fără să mai avem sentimentul kierkegaardian că
ne aflăm la o mie de leghe sub mare, deci o sumedenie de comori pe care le pierdusem.
Aceste catehizări, vara, în sezonul cald, le însoţim şi de focuri de tabără
, uneori, pe dealurile şi locurile pitoreşti din jurul Iaşului, de la asfinţitul soarelui, până
noaptea tărziu. Aceste catehizări ne deconectează şi ne liniştesc de stresul din timpul
săptămînii, äncărcîndu-ne bateriile interioare pentru a merge mai departe, prin
hăţişurile acestei vieţi destul de nefavorabilă unei trăiri creştine.
Simţim nevoia să fim permanent luptători, vrednici de admiraţie nu de dispreţ şi vizionari
, să uităm de noi şi să înălţăm pe alţii, îmbrăţişând trăirea
eroică, să ne autodepăşim visând şi înfăptuind lucruri măreţe,
să refuzăm mediocritatea, să dăm sens vieţii, având gustul luminii, să fim
entuziaşti, vehemenţi şi cutezători, iubind Viaţa şi Învierea, deoarece numai
Iisus după cum spune Emil Cioran ne poate ţine verticali. Tot el ne spune că "nu există căldură
decât în preajma lui Dumnezeu ", de aceea ne-am făcut privelişte celor din jur scandalizându-i.
Iată de ce este necesar să fim mai intâi necruţători cu noi înşine: spre
a putea fi de folos şi altora ! În final vrem să învăţăm a dispreţui moartea
ca, înfingându-ne privirea în cruce, aceasta să ne privească uluită apoteoza.
Numai aşa vom putea transfigura lumea. Pentru aceste motive, la unele catehizări noi prezentăm
sub formă de scenetă şi unele ACTE MARTIRICE: " Perpetua şi Felicitas " - "
Agapi, Irina şi Hiona " - "Sfinţii scilitani ",- "Montanus şi Maxima ", etc.,
tocmai spre a ne identifica cât mai mult cu marii eroi creştini.
|
